
40


PESTE 200 DE ANGAJAŢI AI PRIMĂRIEI PLOIEŞTI VOR FI CONCEDIAŢI. TĂIERI DRASTICE LA POLIŢIA LOCALĂ ŞI EVIDENŢIA POPULAŢIEI
Guvernul a făcut simulări privind reducerile de personal din administrația locală, iar Ploiești și Pitești se află printre orașele cel mai puternic vizate. De aici, trebuie să fie tăiate 217, respectiv 202 posturi. Potrivit documentului făcut public de Guvern, municipiul Ploiești are în prezent 904 posturi ocupate, iar simularea arată o reducere de 217 posturi,…

REPUBLIK FEST – TRASEUL 40 BARAT VA ASIGURA TRANSPORTUL CĂTRE PARCUL BUCOV
Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Primăria Municipiului Ploieşti organizează evenimentul „Republik Fest 2025”, la Parcul Memorial „Constantin Stere” din Bucov, în perioada 5-7 septembrie. Pentru facilitarea accesului publicului la eveniment, traseul 40 barat va circula cu program prelungit, astfel: 5.09.2025: * Plecări de la staţia Hale Catedrală: 16.00, 16.30, 17.00, 17.30, 18.00, 18.30, 19.00, 19.30,…